Poate ai auzit de germeni și vlastari – alimente vii, surprinzatoare, cu un conținut nutritiv extrem de bogat. Conțin vitamine (A, B,C,E,), minerale (cum ar fi magneziu, calciu, fosfor, fier, zinc) și clorofilă cu efect antioxidant. Germenii sunt mugurii semințelor încolțite într-un mediu umed și ating dimensiuni de până la 1-2 cm, în timp ce vlăstarii sunt semințe germinate în apă sau pământ și pot atinge lungimi de până la 10 cm. Pe lângă proprietățile lor deosebite, sunt foarte gustoși și se prepară foarte ușor!
- Dacă mănânci germeni cruzi te vei bucura de multe efecte pozitive asupra sanatatii.
- Procesul de germinare este de fapt un procedeu de încolțire a semintelor sau a leguminoaselor.
- Fară germinare, grânele, legumele și boabele își pierd o parte din efectele pozitive pentru sanatate.
Îți aduci aminte de perioada în care erai copil și puneai la încolțit grâu sau alte semințe, așteptând cu nerăbdare să le vezi tulpinile înălțându-se tot mai mult pe zi ce trece? Nu-i așa că era fascinant? Poate atunci nu știai, dar acest procedeu se numește germinare și în urma lui se obțin germeni care pot aduce un plus de sanatate oricarui preparat!

Poți alege din diverse tipuri de semințe (grâu, ovăz, fasole, broccoli, dovleac, floarea soarelui etc. ) însă există un singur procedeu corect de germinare. Poate părea simplu, însă pentru a obține germeni ”ca la carte” este nevoie de o anumită metodă și de multă precizie. În esență, germinarea este un procedeu prin care semințele și leguminoasele sunt încolțite așa încât să obținem germeni pe care, în cele din urmă, îi vom consuma în stare crudă. Dacă semințele sunt lăsate în apă pentru suficient timp, în cele din urmă vor încolți: coaja va crăpa și o tulpina firava se va ridica treptat. Astfel, vei obține germeni: niște alimente extrem de nutritive și sănătoase. Cerealele se lasă în apă pentru ca membranele exterioare să se înmoaie, astfel încât să poată încolți.
Germinarea crește substanțial valoarea nutritivă a cerealelor, leguminoaselor și boabelor. Experții sunt de părere că prin germinare cresc valorile nutritive ale ingredientelor și astfel se ajunge la o îmbunatatire a digestiei. Germenii tineri au de 10 pana la 100 de ori mai multă glucorafanina, o enzima care protejează organismul de agenții cauzatori de cancer. În plus, germenii conțin antioxidanți care cresc activitatea clorofilei. Clorofila contribuie la detoxifierea organsimului și la creșterea nivelurilor de oxigen din organism.

Beneficiile germinării:
Prin germinare, nivelul de minerale și vitamine crește, în special în ceea ce privește vitamina D din diverse ingrediente. Conform nutriționiștilor, o mare parte din amidonul care duce la apariția gazelor poate fi elimiat prin germinare. Germinarea crește de asemenea conținutul de proteine și reduce timpul de gătire al leguminoaselor. Prin procesul de germinare, o parte din amidonul pe care îl conțin plantele este folosit la creșterea frunzulițelor și a rădăcinilor, precum și la producerea vitaminei C. Iată câteva dintre beneficiile care te vor convinge cu siguranță să consumi germeni mai des:
- Îmbunătățesc digestia
Semințele de germeni au un conținut foarte mare de enzime care stimuleaza procesele metabolice și îmbunătățesc reacțiile chimice din organism, în special pe cele care țin de digestie. Enzimele contribuie la descompunerea eficientă a alimenteleor și ajută tractul digestiv să absoarbă substanțele nutritive. Germenii au de asemenea un conținut bogat în fibre, aspect ce facilitează de asemenea digestia.
2. Stimulează circulatia sanguină
Datorită cantității semnificative de fier și cupru, consumul de germeni îmbunătățește circulația sângelui prin menținerea constantă a numărului de celule roșii. Acest aspect contribuie la transportarea oxigenului către organe și celule pentru îmbunătățirea randamentului zilnic. Germenii sunt de asemenea benefici pentru sanatatea vaselor capilare, lucru care ajută părul să crească des și sănătos. Sănătatea vaselor de sânge contribuie la creșterea și sănătatea părului. De asemenea, duce la crearea de noi vase se sânge și îmbuătățește circulația în zona scalpului și a foliculilor.
3. Ajută în curele de slăbire
Dacă ții o cură de slăbire, consumul de germeni este una dintre cele mai bune idei pe care le poți avea! Germenii sunt bogați în substanțe nutritive, dar au calorii neglijabile – asta înseamnă că poți consuma germeni fără să îți faci griji pentru cifrele de pe cântar! Consumul de germeni inhibă de asemenea producția de grelină, hormonul care transmite către creier senzația de foame și dorința de a mânca mai mult.
4. Fortifică sistemul imunitar
Germenii au un conținut semnificativ de vitamina C, care la rândul său stimulează puternic celulele roșii în cazul în care organismul luptă împotriva unei boli sau infecții. Astfel, consumul de germeni îți poate întări sistemul imunitar. De asemenea, îți aduce și un aport considerabil de vitamina A, ce are numerose proprietăți antioxidante și este la rândul său benefică pentu buna funcționare a sistemului imunitar. Asigură-te că germinezi corect, pentru a te bucura de toate beneficiile germenilor!
5. Îmbunătășesc vederea
Vitamina A este este benefică pentru sănătatea ochilor. Datorită conținutului de vitamina A din germeni, aceștia îmbunătățesc acuratețea vederii. Germenii au de asemenea agenți antioxidanți care protejează celulele ochilor de radicalii liber. Așadar, consumă germeni și vei vedea cu cu ochi mai buni lumea care ne înconjoară!
6. Sunt benefici pentru sănătatea inimii
Germenii au acizi grasi omega-3 care cresc nivelul de colesterol bun (HDL) și reduc nivelul de colesterol rău din artere și vase de sânge. Acizii grași omega-3 au proprietăți antiinflamatorii care contribuie la reducerea stresului excesiv asupra sistemului cardiovascular. Conținutul de potasiu contribuie la reducerea presiunii arteriale și astfel scade riscul apariției problemelor cardiovasculare.
7. Contribuie la reducerea acidității
Germenii au efect alcalinizant asupra organismului. Contribuie la reglarea și menținerea pH-ului prin reducerea nivelului de aciditate. Multe boli, printre care si cancerul, sunt asociate cu aciditatea excesivă din organism. Include germenii pe lista ingredientelor pentru salată; astfel, vei aduce un plus de substanțe nutritive alimentației tale și în același timp vei reuși să echilibrezi aciditatea citricelor!

8. Previn îmbătrânirea prematură.
Germenii conțin un număr mare de antioxidanți activi care previn îmbătrânirea prematură și degradarea ADN-ului. În plus, conținutul de antioxidanți din germeni contribuie la combaterea efectelor dăunătoare pe care radicalii liberi le au asupra celulelor și care duc de asemenenea la îmbătrânirea prematură.

Procesul de germinare este ușor de dus la capăt, iar consumul de germeni este la rândul său simplu, gustos și hrănitor! Depui puțin efort și ai parte de nenumărate beneficii!