O mare parte dintre noi stim deja cât de benefică poate fi meditația, însă mulți oameni nu vor deloc să practice această tehnică. Ce îi descurajează? Gândul că trebui să stea nemișcați pentru o perioadă lungă de timp.
Dar ce ai spune dacă ai putea beneficia de efectele pozitive ale meditației fără a fi nevoit să stai pe loc? Ce ai spune dacă ai putea face o activitate și în același timp să îți liniștești mintea?
Poți atinge foarte ușor starea meditativă folosindu-te de respirație pentru a te conecta la corpul tău în timp ce faci mișcare. Cu alte cuvinte, nu trebuie să stai nemișcat pentru a medita. Meditația prin mișcare funcționează! Și ar putea fi o alegere excelentă, mai ales dacă te afli printre persoanele care nu pot sta locului.
Din exterior, cele două tehnici de meditație (cea în care stai nemișcat și cea în care te folosești de mișcare) pot părea diferite, însă au elemente comune. Ambele se bazează pe respirație și pe o „ancoră” în jurul căreia să îți concentrezi gândurile.
Iată cinci tehnici de meditație pe care le poți încerca, în care trebuie să integrezi tehnicile de respirație și să ții cont de “ancoră”, astfel încât să rămâi concentrat pe tot parcursul meditației.
Dansul

Din moment ce nu ai nevoie de aptitudini deosebite sau de pregătire, dansul este un mod excelent de a începe meditația prin mișcare. Plus că este și foarte distractiv! Atunci când ești singur acasă, pune-ți melodia preferată și lasă-ți corpul să se miște liber.
Poți începe cu o singură melodie, pentru ca apoi să crești numărul lor, în funcție de cât de des vei repeta experiența. În cele din urmă poți să îți stabilești un playlist de trei-patru melodii pentru meditația prin mișcare. În ceea ce privește ancora, fii conștient de fiecare parte a corpului în timp ce dansezi. Începe de la picioare, concentrându-ți toată atenția asupra lor. Apoi scanează-ți treptat întregul corp, observând toate senzațiile pe care le ai și bucurându-te, pur și simplu, de moment: de cum se mișcă picioarele și mâinile și de senzațiile pe care muzica ți le oferă.
Alergatul

Pentru a te pregăti de meditația prin alergare, începe chiar din momentul în care îți legi șireturile. Respiră încet și concentrează-ți toată atenția asupra lucrului pe care îl faci. Odată ce începi să alergi, ancora ta devine sunetul pașilor pe pământ. Lasă gândurile străine să se dizolve treptat, cu fiecare pas. Atunci când mintea începe să rătăcească, folosește-te de ritmul pașilor pentru a-ți readuce concentrarea.
Mersul

Dacă nu îți plac exercițiile fizice foarte intense, mersul pe jos este o alegere excelentă. Alege un loc prin care te poți plimba încet, cu picioarele goale – un hol lung sau curtea din fața casei sunt potrivite – sau chiar un parc, atunci când vremea o permite. În timp ce mergi, concentrează-te asupra picioarelor și trăiește pe deplin senzația pe care o au degetele de la picioare de fiecare dată când faci un pas. Fă 10-15 pași, apoi întoarece-te și ia-o de la capăt. Ancora ta este senzația pe care o simți atunci când picioarele tale fac fiecare pas. Rămâi mereu concentrat asupra picioarelor tale.
Scuturatul

Dacă ești foarte tensionat, scuturatul este un mod foarte bun de a scăpa de excesul de energie. Începe prin a sta cu picioarele depărtate. Scutură-ți încet un braț, apoi fă la fel cu celălalt braț. În timp ce faci asta ai putea să rostești drept mantră „mă eliberez”. Repetă aceste cuvinte pe măsură ce parcurgi întregul corp. La finalul procesului, respiră adânc de trei ori și revino în postura inițială.
Curățenia

Această tehnică are un mare beneficiu. Îți limpezești mintea, și, pe lângă asta, casa ta va fi curată! Iar această procedură cred că s-a regăsit în activitățile tale foarte des în ultima perioadă. Ești pregătit/ă să o experimentezi diferit data viitoare?
Curățenia presupune mișcări repetitive, ideale pentru meditație, deoarece te vei putea concentra pe ritmul mișcărilor. În timp ce aspiri, inspiră atunci când îti întinzi brațul și expiră atunci când îl aduci înapoi. Ancora ta: un spate drept și privirea relaxată. Lasă ritmul mișcărilor să îți relaxeze ochii și întreg corpul. Și nu uita să te concentrezi mereu pe respirație.
Cel mai bun lucru la meditația prin mișcare este că se poate face extrem de ușor. Nu ai nevoie de accesorii sau de echipamente complexe (nici măcar de o pernă). Tot ce trebuie să faci este să rămâi conectat la respirație pe toată durata meditației prin mișcare și vrei reuși să te bucuri de o activitate care te va ajuta să îți liniștești mintea, fără să îți pierzi focusul.
Cum ți se pare? Ce tehnică de movement meditation ai încerca?